Evanescența la masculii șchiopi

 

 

Merge cum vezi în filme că merg roboții

tălpile sale percep Planeta ca pe o

plită fierbinte plină de Noduri

Nu mai zboară neobosite spre vreo iubire  

Fără senzori de echilibru

Călcătura nu mai mângâie scoarța

cu tandrețea Firească

de pâine proaspătă  Tălpile îi trimit în cortex

senzații de om care-a uitat

unde-a lăsat Bastonul gravat cu vorbe

de care se sprijinea să scornească Versuri nemuritoare

ca în poza originală

încă fumează iar versul anterior pare cam desuet

chiar acoperit de un Zâmbet ironic

dar trebuie

să-și repete mereu că Totul va fi bine

atent să nu cadă

 

a înflorit vișinul de la poarta lui E negreșit sărbătoare

și Anul acesta

Chiar dacă tălpile lui

percep planeta ca pe o

plită fierbinte plină de Noduri

DORU OCTAVIAN DUMITRU

https://youtu.be/8do__7LCL4U

 

Unul din momentele geniale marca Doru Octavian Dumitru, băcăuan, care, a înființat la Casa de cultură grupul satiric HILARIS, din care am avut onoarea să fac parte.

În 1981, la Festivalul umorului Constantin Tănase de la Vaslui, juriul prezidat de Valentin Silvestru, tăticul umorului românesc, teatrolog, prozator, dramaturg și ziarist. președinte al Asociației Umoriștilor din România, a râs atât de semnificativ de prestația noastră, încât HILARIS a obținut Marele Trofeu, în timp ce grupul de umor DIVERTIS, deja consacrat la ora aceea, s-a clasat pe locul secund.

Textul și regia spectacolului aparțineau dragului devenit prin el însuși legendă, fabulosul DOD.

Distracția a urmat după aceea, când, într-un turneu prin țară. membrii HILARIS, cu tot cu DOD, au fost reținuți de organele de miliție din Moinești pentru remarcile acide și subversive la adresa guvernanților de la acea dată. 

N-a fost decât o noapte la mititica, da ce-am mai râs de foame, sete și oboseală în epoca mărețelor realizări... 

Na, trebuie să recunoaștem că pe lângă „realizări" mai erau și neajunsuri.

STROBOSCOP DE IUBIRE SECOND HAND

 

 

                                         

                                               sunt al nimănui dacă nu sunt buze care să mă sărute

dacă nu sunt ochi care să se uite la mine și nu văd

cum strălucește soarele la apus

 

al nimănui sunt și

asta e libertatea de a-ți descoperi

genele alea ca niște vele de corabie

prin care vântul mincinos nu poate trece

un stroboscop  fără rost și fără petale

 

doar șarpele prevestitor de dezastre

ne-a prezis de la început

că suferim de o boală incurabilă

care decapitează sufletul de trup

chiar dacă

nu poate fi rupt  șarpele parazit

de corpul în care trăiește

că patima e destinată uitării

ca o lampă portocalie

fără curent

 

în grădina de scorțișoară

mai dorm puțin după exercițiul de sex

ceva de genul

dar tu

fii floarea de cucută

stroboscopul fără rușine

ucide-mă după ultimul fum

oprește fanfara militară

cu bagheta ta fermecată

zâmbește

ca la finalul unui război decadent

ai voie să mă iubești