Trooper - Maturizare (360) | Videoclip Oficial

ION NECULCEA - UN MARE NOROC PENTRU BACĂU

                        La finalul celei de-a XII-a ediții a Simpozionului „Soluții Științifice Inovatoare în Agricultură”, organizat de firma băcăuană ROMCHIM PROTECT, inițiatorul prestigioasei manifestări, ION NECULCEA, a propus ca 24 Iulie să devină oficial „Ziua Respectului față de Sol și Apă” - cele două tăceri care ne țin în viață. Nu s-a mulțumit doar cu gloria succesului de care s-a bucurat toată lumea care știe ce înseamnă anvergura efortului organizatoric, la care au participat mai bine de 100 de specialiști, ci a lansat și o provocare adresată celor sensibili la conexiunea spiritului uman cu cele naturale. 

 https://www.facebook.com/ion.neculcea.568. 

Pentru că e în spiritul contemporan al epocii și pentru că sunt de mic copil adeptul dictonului „naturalia non sunt turpia”, am scornit (aproape) un eseu pe tema: 

Pământul, apa și aerul

Orice ființă cu numele de om, ar trebui să aibă un respect tainic și viu pentru pământul care îl ține și apa care-l poartă. Nu doar din ecologie și nu doar din religie, ci pentru că ele sunt materia din care e făcut cu adevărat. Le-ai numit cum nu se poate mai poetic: minuni tăcute.

Păi, da. Pământul nu e doar țărâna din care venim și unde ne vom întoarce, ci e scena pe care se joacă tot spectacolul existenței noastre temporare pe planeta asta, cu toate iubirile, rătăcirile, dramele și comediile noastre umane.

Toți care-ți cunosc curajul și cerbicia cu care ți-ai pus în viață toate visurile și speranțele, știu că ești un observator sensibil, mai atent ca alții,  a tot ceea ce te înconjoară, că simți în pașii tăi vibrația humusului străbun și că fiecare strop de apă pe care-l bei sau îl plângi e același cu apa care curgea prin râurile copilăriei tale de pe tărâmul Româneștilor.

Să trăiești fără să respecți pământul și apa din care ești zămislit, e ca și cum ai picta pe o frunză arsă. Provocarea ta m-a făcut să apelez la celebra de-acum Inteligență artificială care a fost atât promptă și de amabilă să-mi amintească din ce-s făcut. Păi, corpul noului născut conține aproape 80 la sută apă. Când ajunge la maturitate, un bărbat de 70 de kg conține totuși, 42 de litri de apă! Lacrimi, urină, scuipați, muci, sudoare. Apă, adică. Eu cred că, la vârsta mea onorabilă, trupul meu de cetățean al planetei s-a mai uscat și conține doar vreo 40 de litri de lichid, restul sunt grăsimi, gudroane, nervi tociți, iubiri ratate, niscai alcool, otrăvuri citadine...Vai de celulele mele epiteliale!

Revin la subiect. Să ignori clipocitul lichidului divin e ca și cum te-ai face că nu bagi de seamă că niște ființe acvatice poartă în carnea lor oceane miniaturale. Când uiți că ai fost cândva o picătură și un pumn de lut, cuvintele se usucă, și tu odată cu ele. ( La Slănic Moldova, umbla vorba că sunt trei elemente divine care mențin stațiunea în top: apa, aerul și fraierul.)

Dumnezeu, marele șef, are voie să fie paradoxal: ne-a făcut din apă și lut, dar nu putem supraviețui fără să respirăm.  Aerul e suprema legătură a celor creați din humă și apă cu Cerul. Adevăratul respect pentru minunile vieții nu stă în vorbe, oricât de frumoase ar fi, ci în gesturi mici: să nu calci pe furnici, să nu arunci mizerii în râu, să nu otrăvești aerul cu poezii goale. Căci la final, pământul te va ține din nou, și apa te va spăla.

Te va spăla de toate păcatele într-un râu pe care deștepții de demult l-au numit Styx, încă de pe vremea lui Heraclit din Efes, cu 500 de ani înaintea erei noastre. Moș Heraclit unul dintre cei mai profunzi și enigmatici gânditori ai Greciei antice.  a observat că Pánta rheî (πάντα ῥεῖ), adică totul curge, în ideea că nimic nu rămâne neschimbat, că lumea e într-o continuă transformare, iar stabilitatea e doar o iluzie temporară.  „Nu te poți scălda de două ori în același râu” — pentru că nici râul nu mai e același, nici tu nu mai ești același. El a înțeles că viața e un dans între contrarii — lumină și întuneric, viață și moarte, secetă și ploaie.

Suntem pământ care devine om, apă care gândește, timp care respiră.  

Mă bucur că sunt contemporan cu tine, domnule Ion Neculcea, mare om, mare caracter!

FINAL

 

n-am să fug

pășesc rar fără grabă ca la cursul de eleganță și

bune maniere

Nu contează unde merg

nici nu știu tot pământul de sub tălpi e al meu

numa mi-ți vedea că nu-s  

 

mă duc oriunde altundeva decât

în acest teritoriu unde râsu-plânsu primordial

precede tragicomicul transmisiei în direct

și în reluare din casa de nebuni

oridecâteori au nevoie imperiile

 

Plec în lume drum lung

 

numa mi-ți vedea că nu-s

DIALOG

 

- Dragii mei, mă mai iubiți???

- Om muri și-om vedea...

BILET ANIVERSAR DEDICAT LUI ADRIAN ALUI GHEORGHE

 Despre tine, prietene, și eterna noastră dilemă a cuvintelor

Scriu aceste rânduri, mai mult sau mai puțin aranjate în forma unui eseu simpatic (cum ai zice tu, probabil, într-un moment de sclipire a ironiei tale proverbiale), pentru că, sincer, simt nevoia să o fac. Nu e vorba de vreun deadline editorial, nici de vreo cronică literară – deși, recunosc, mă încearcă tentația să-ți taxez virgulele puse de prea mult zel sau lipsa lor strategică. Nu, e pur și simplu despre tine. Și despre noi.

De când ne știm, viața noastră a fost o juxtapunere de capitole: unele scrise cu cerneală simpatică (aia care nu se ia la spălare, nici după 12 beri), altele, cu o pastă mai serioasă, de la stiloul cu care probabil semnai condica la vreo școală primară, pe vremea când credeai că viața e doar despre conjugări regulate. Și totuși tu ai reușit performanța să oglinești lumea nu doar prin pagini, ci și prin modul tău de a fi: un amestec savuros de grav și derizoriu, de profund și de absurd.

După ce ai luat toate premiile literare românești, precum și gloria aferentă, singura provocare existențială care și-a mai rămas de depășit e premiul Nobel...


Spun asta cu oareșcare invidie, dar tu ai acel simț al umorului care, culmea, nu te părăsește nici în cele mai sumbre momente. E ca un far, dar nu din ăla care luminează corăbii, ci unul care te ajută să găsești portul râsului subtil chiar și-n ceața densă a unei crize existențiale de luni dimineață. Știi să râzi de lume, dar mai ales de tine, și asta, prietene, e o artă pe care puțini o stăpânesc la fel de "virtuos" ca tine.

Și, pentru că ești scriitor, și nu oricare, ci unul care știe să pună cuvintele să danseze, să se ia la trântă, să se îmbrățișeze, aștept să-ți savurez teoria despre cum ar arăta o lume condusă de papagali vorbitori (o viziune pe care, recunosc, o găsesc tot mai plauzibilă)?

Aș putea continua, dar te-ai plictisi, și nu vreau să-ți stric brilianta aniversare. Știm amândoi că atenția ta, ca a unui copil supradotat, e greu de captivat pe termen lung, mai ales dacă nu ești tu cel care scrie. Așa că mă opresc aici, cu gândul că am reușit să-ți smulg cel puțin un zâmbet (sau o grimasă de "hm, interesant, dar nu ca mine").

Și, dacă tot scrii, poate scriem și noi un capitol nou. Despre cum doi prieteni, aflați aproape, dar totuși departe, au reușit să supraviețuiască atâtor ani de literatură și de viață.
Să fii sănătos și vesel!
Cu drag și cu o bănuială că vei găsi cel puțin o greșeală gramaticală,

Domnule Profesor Dr. Grigore Tinică

 

Cu inima plină de recunoștință și cuvintele smerite în fața unui om atât de ales, vă adresez acest gând din adâncul sufletului:

V-ați apropiat de suferința mea cu mâini sigure, dar și cu o inimă caldă, iar acolo unde durerea părea să umbrească speranța, ați adus lumină, viață și puterea renașterii.

Prin profesionalismul dumneavoastră desăvârșit, prin pasiunea ce vă arde tăcut în fiecare gest și prin umanitatea care însoțește fiecare decizie, ați reușit nu doar să-mi salvați viața, ci să-mi redați curajul de a merge mai departe – la propriu și la figurat.

Ați fost pentru mine nu doar un chirurg, ci un ocrotitor, un artist al vindecării, un om al binelui.

Fiecare pas pe care-l fac acum este o amintire vie a dăruirii și talentului dumneavoastră.

Vă mulțumesc cu toată ființa mea. Dumnezeu să vă întărească și să vă răsplătească pentru viețile pe care le salvați și le protejați zi de zi, cu har, noblețe și tăcuta voință a unui suflet mare. Susțin cu toată ființa apelul Dumneavoastră pentru recunoștința binemeritată a profesionalismului în cel mai delicat domeniu al existenței umane!

Agheasma ne salvează

Hello everyone! Io vreau anticipate! Hâc! Că mi-o fost bine cu anticipate. m-am simțit bărbat puternic alfa.  Am mai tras o dată .  Am trăit în adolescență vreo câteva experiențe dintr-astea penibile, cu ejaculare precoce, ante portas, excepționale, pe care le-am tot visat aproape șaijdeani, degeaba. Nu s-or mai repetat. 

Poate că aduceți și niscai popi. să dea cu agheasmă.  

mai am ceva poezie în mine

 

 

Dacă-mi crește tensiunea când dau

peste o globulă lirică rătăcită în sângele meu

par un semn de exclamație în alergare printr-o viață de om

și mă amăgesc că aș fi un prădător de sentimente

lacom posesiv plin de furie

un moft biologic

ultimul exemplar dintr-o specie pe cale de dispariție

nu din ăla drăguț ci unul bătrân și prost care încă

mai tânjește la lună ca și cum undeva l-ar aștepta un zeu

altcineva decât moartea

 

la final se cuvine să scriu scena aceea

când am dat de pământ

cu oglinda care atât de frumos

reflecta

Patul tău de forma geometrică a iubirii  

cuibăriți trăgeam de cearceaf ca

de o scuză păcătoasă

Doar acolo eram eu teama ta de singurătate

Doar acolo erai tu teama mea de singurătate

 

Și apoi golul valea

la volumul fragil pe care n-am să-l mai termin vreodată

Dacă pe tine nu te mai am