stai în zori
pe marginea patului
iată că poți fi în două locuri în același timp
dacă măsori spațiul liber din jurul tău constați
c-ar mai încăpea lângă sufletul tău
o mulțime de suflete
dar ești singură în pustiul acesta
și nimeni altcineva acolo în lumea ta
nicio ființă vie să viseze atât de profund
să mediteze socratic la nemurire
doar singură
observi prin fereastra aburită de un gând parșiv
frunzele veștede care au probleme la aterizare
și iar începe nostalgia să-și facă de cap
vlăguită de clorofilă se prăbușește foarte încet
ca și cum mormântul nu i-ar fi pe pământ
plutește o vreme căutând cel mai dureros loc
unde să-și înfigă peduncului liric
pentru ultima oară ca pe o cruce
omagiu singurătății
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu