Cândva citea Camus ostentativ în parc
pe-o bancă sau în tren Oriunde în public
Fetele cochetele se întrebau cine-i Străinul
Acela are o carte din care citește oriunde
Sfidând un oraș întreg cu tăcerile lui
Cu vremea s-a făcut un poet de treabă
un poet de altfel șarmant Deștept cuceritor
se spăla pe mâini înainte să atingă tastatura
cu literele ei în Relief ca pe Nafură înghițea singurătatea
și dac-ar fi vrut putea să joace
rolul unei Planete fără orbită
spre seară regreta că nu e capabil să scrie
decât Adevăruri
de pildă că toate femeile frumoase
de pe pământ se prefac în Libelule și
mor singure una câte una ca Toate iubirile
invariabil
dumnezeu zâmbea ironic (probabil un gând sprințar
de despărțire îl făcea să râdă) dar privit prin lunetă
în rictusul lui se citea un fermecător mugure cinic
despre viața din paradis
poetul de treabă citea la fel de expresiv camus
să vadă lumea că nu putea dormi de răul străinului
Care-și iubește propriile cuvinte
Ascunzându-și cicatricile în sine
dimineața a deschis ochii privindu-și destinul
nimeni nu știe de ce o libelulă mirosind a dulceață
intrase în dormitor ca un ecou de tinerețe
și-i citea manuscrisele nepublicate
pe monitoare
La tenereza la Joventu fluturau batiste cu pixeli
în depărtare
(aspecte ce vor rămâne neelucidate până-n ultima clipă)
acesta este
finalul unui poem pe care omul obsedat de camus
Nu-l va termina
în această viață
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu