miercuri, septembrie 29, 2010

SCRISOAREA LUI GHEORGHIŢĂ ARABUL ROMÂN

M-am împrietenit cu un arab, de-acu vreo cinşpe ani. Un tip care a învăţat româneşte pentru ca să studieze stomatologia la noi, în anii 80. Ştie româneşte, dar, între timp, a descoperit şi folclorul, şi tradițiile şi felul nostru de a fi. I-au plăcut. Joacă horă, sîrbă sau corăghească mai ceva ca mulţi de-ai noștri. I-a plăcut şi o româncă pe care a luat-o de nevastă. Are cu ea doi copii minunați. A cerut cetăţenie şi s-a stabilit în România. N-a profesat ca medic, deoarece n-a obținut aprobare. Aşa că s-a apucat de afaceri. Construieşte şi tot construieşte. Îi merge cum le merge tuturor întreprinzătorilor. Îi place să-şi spună Gheorghiță. Doar e român.
Mi-a trimis un text, să-l public pe varanus, că el n-are blog.

Mărșăluind pe net ca puștanii, citind fel si fel de bazaconii unele interesante, altele nu, cautand raspunsuri din dorinta de a fi informat - macar sa stiu ce ne asteapta, chiar daca nu pot face nimic - am inceput sa astern cateva ganduri. Şi iata ce a iesit (sunt convins, ca am deschis cutia Pandorei.)

In decursul anilor - care nu sunt putini - de la revolutie incoace, mi s-au nascut in minte o sumedenie de intrebari, o sumedenie de incertitudini si îndoieli vis a vis de actiunile unora sau altora din interiorul tarii sau din afara.

De la bun inceput vreau sa fac urmatoarile precizari:

1.nu l-am rastignit eu pe mantuitorul Iisus Christos;

2.nu sunt Toma necrediciosul;

3.nu sunt comunist, nici securist, nici anarhist, nici terorist. Nici melanolic dupa comunism, nici nu sunt mort dupa asa zisa democratie originala.

De asemenea nu sunt ruda nici cu Iuda, nici cu Osama Bin Laden, nici cu Omar Haissam sau cu Maresalul Antonescu si nu in ultimul rand nu sunt nazizt, sovin sau antisemit, credeți-mă pe cuvant de onoare.

De asemnea sunt conștient ca nu detin adevarul absolut.

Din dragoste pentru mulţii mei prieteni români, care m-au ajutat la nevoie şi pe care i-am ajutat şi eu cît am putut, vreau doar sa arat ce am observat eu în România, ca un străin adoptat de ţara asta minunată. Iar dumneavoastra sa trageti concluziile.

O să fiu mulţumit daca cititi aceste cuvinte şi voi fi coplesit daca subscrieti la aceste intrebari . Iar dacă adaugati alte intrebari si nedumeriri la acest articol, voi fi de-a dreptul fericit.

L-am dat jos pe Ceausescu ca sa traim mai bine nu-i asa? si e foarte bine ca a fost dat jos, Dar ce a urmat?.

Jaful avutiei nationale si confiscarea statului roman de catre grupări mafiote si antinationale, (ca unii mafioti pot fi patrioti cum zice bucureșteanu’!!!), vânzarea avutiei nationale si distrugerea fiintei românești. Au fost adoptate legi aberante. Președinții, guvernele sau alți factori de putere de natura economica, politica ori religioasa au luat doar masuri pripite, care ascund anumite interese, dacă nu personale, la vedere, servind interesele unora din afara tarii. Toate astea ne afecteaza viata noastra ca romani si ca oameni de rand.

Aş vrea să pot să numesc măcar un om de stat de dupa revolutie care s-a dovedit bun patriot, printr-o masura care a luat-o,sau măcar printr-o atitudine?

Aş vrea să pot arăta o singura privatizare care a adus beneficii României, adică nouă. O privatizare din care statul roman, adică noi, n-a avut de pierdut, indiferent cine era la cârma ţării.

Şi afirm încă o dată ca nu sunt comunist, nici terorist, nici melancolic dupa vremurile apuse,
Iar acum vine intrebarea sau nedumerirea ;oare nu toate guvernele si toti președinții de dupa revoluție, -voit sau nu, in cunoștința de cauza sau nu - au făcut o politica antinationala?


Ca om născut în altă ţară, dar îndrăgostit pentru totdeauna de România, mă întreb: dacă Ceausescu a fost executat pentru genocid, atunci, cum sa numesc ceea ce fac actualii nostri guvernanti, cu bunicii si parintii nostri si cu noi si cu viitorul copiilor noștri?


Oare mai e cineva în România care să creadă in Mos Craciun?


Cu respect,
Gheorghita

luni, septembrie 27, 2010

COŞMARUL

De fapt, sunt mai multe şi se repetă periodic.

Vine cutremurul cel mare, cel anunţat, iar eu, alături de alţi supravieţuitori ghinionişti, trebuie să reconstruiesc România. La fel de prost.
Vine iarna cea mai iarnă cu minus o sută de grade celsius. Cei mai mulţi mor congelaţi. Noi, supravieţuitorii, ne adunăm forţele să reconstruim România. La fel de prost.
Vine explozia solară, aia anunţată. Mă ascund în beci. Ies după o lună şi, cu alţi cîţiva supravieţuitori ghinionişti, trebuie să reconstruim România. La fel de prost.
Băsescu îşi dă demisia. Se alege Ponta. Sau Crin. Iar eu, umăr la umăr cu alţi supravieţuitori ghinionişti, trebuie să reconstruim România. La fel de prost.
Vin americanii, vin ruşii, vine Europa, femeiul, vine şi poliţia, cică să reconstruim România. Ne-apucăm de treabă, noi ăi făr-de noroc. Şi iese la fel de prost.

Mă trezesc transpirat. Cum să reconstruim România bine???
Încă nu e zi. Dar încă respir, din păcate.

joi, septembrie 23, 2010

Kirkegaard

E o consolare pentru marinari să ştie că, indiferent în ce mări îndepărtate se vor aventura, cineva ştie întotdeauna drumul. Cu toate astea, cel care suferă trebuie să se ajute singur.

RAPORT DE SCÎRBĂ

Copleşit de porcăriile care s-au perindat ieri pe ecran în direct de la şparlamentul român unde, TOŢI aleşii, în frunte cu başketbalista, au demonstrat că instituţia primă a patriei e un butoi de flegme în care colcăie ascariuşi lumbricoizi, m-am simţit înjurat, futut în cur, stropit cu căcat şi atîrnat de picioare deasupra unei băltoace din care cască hămesite guri de crocobauri.
Credeam că, gata, asta-i tot. Am să mor umilit, nu-s singurul în istorie.
Dar nu, a urmat fiul dintîi al ţării, la beşunu tv. Traian mi-a părut un mic elf cu un plan magic, ştiut numai de el. A zis că ce scroafă nesimţită-i presa, ce copchii arieraţi sunt Ponta şi Antonescu, ce lepre îs ţîganii şi ce javre-s românii care nu vor să muncească. Şi, prin omisiune, că fetele lui sunt virgine. Roberta, Udriţa şi Riţipiţi, sunt alea. Nu mai vorbim de parlamentăreasa europeană Helene, că ea-i la Bruxelles. Şi-a zis că mai face-un împrumut. Ca să ne liniştească naibii, pe vecie.
Bref, de la şefu, am înţeles că situaţia-i incrococeptibilă.
Comandante, permiteţi, aş mai scrie ceva în raport, dar mă îneacă flegma.


miercuri, septembrie 22, 2010

UN ROMÂN DESPRE ROMÂNI


Motto preluat de la Radio Erevan:

Ploşniţele pot face revoluţie?
Da. Pentru că în venele lor curge sînge de muncitor, de ţăran, de doctor, de inginer, de asistentă.

Am vorbit azi cu maestrul Dan Iordăchescu. Îl ştiţi. E românul ăla cu voce divină care a împlinit 80 de ani şi care, împreună cu Spiess şi Herlea, a adus României milioane de dolari, dar i-a adus mai ales faimă . Şi i-a purtat spiritul prin lume, unde nu-l ştia nici dracu. A cîntat în peste 60 de ţări. Şi-acuma, i-au tăiat pensia de merit. Maestrul e foarte supărat, pe bune. Că se uita la televizor şi vedea ce înţeleg românii prin protest.

Va să zică la AC/DC şi la Guns and Roses s-au putut aduna zeci de mii, şi aici, pentru viaţa lor, pentru viitorul lor, pentru bucuria de a trăi pe pământul românesc, nu s-au putu aduna măcar tot atîţia, din toată ţara? Vedeţi, ne merităm soarta. Dumnezeu e mâhnit, am impresia că şi-a întors faţa de la noi.
Soarta noastră se va schimba când vor veni sute de mii de oameni în Piaţa Victoriei. Schimbarea nu se face uşor, că ciolanu-i gustos. Şi-atunci, trebuie să vină mulţimea, cu parul. Se schimbă lucrurile când oamenii sunt uniţi şi în număr mare. Pe mine m-au impresionat bieţii pensionari care nu-şi mai pot trăi cei câţiva ani de satisfacţie după o viaţă întreagă de muncă. Nu se poate aşa ceva. Vedeţi, neamţul sau maghiarul când e minţit se ridică în două picioare şi dă cu pumnul în masă.

Aici, la noi, nimeni nu face aşa. Fac pensionarii? Fac astea cîteva mii de oameni cu peruci portocalii? Hai să fim serioşi. Nici eu nu i-am prea băgat în seamă. Ce să mai zic de Boc care-a plecat din ţară. Preşedintele? S-a uitat cu dispreţ la ei cel de sus, din Cotroceni.


(foto: www.ziarulring.ro)


marți, septembrie 21, 2010

ALHAMBRA, UN BAR DIN GOIOASA

Cafe barul "Alhambra" din satul Goioasa, judeţul Bacău. Plouă. Stă să se înnopteze. Cer o cafea expresso să mă întremez după 200 de km. la volan. Alături, la o masă, doi bărbaţi cu pălării munteneşti, beau bere şi trag la tutun. O plasmă aduce pe mute realitatea în satul de pe Trotuş. Dezbateri în Parlament. Da-n incintă se-aude Florin Salam şi Octavian Francezu cu piesa Dintr-o mie de prieteni.
- Da de la ci s-o luat ăştia, frati?
- Ei, na. nu ştii?
- Păi dac-am fost la păduri, măi omule...N-ai văzut căruţa afarî?
- A, da. Păi, va sî zîcî, sî-ţ rememorez. Roberţîca o numărat în falş voturili. Asta o fost joia trecutî. Şî o declarat adoptată legea di pensii. O vinit opoziţia cu televiziunili şî ne-o aratat cum 95 di aleşi cu steaoa-n frunti de-a lu Băse o votat cît 170. O ieşît scandal, da o fost uichend şî s-o certat cu mă-sa. Dacî n-o avut cu cini sî vorbeascî sî-ş cearî voie, iştea di la puteri o recunoscut cî da, o fost ceva nereguli şî cî-s di acord sî sî mai trag-odatî la vot legea. Cî n-o fost pi buni.
- Păi, da văd c-acuma-i tărăboiu. Şî az îi marţ. doamni iartî-mă.
- Cum sî nu hii? Az, madama s-o uitat în ochii naţiei ş-o pus la vot cî sî sî votezî.
- Ci sî sî mai votezi?
- Dacî sî sî mai votezî ori ba. Normal, c-o ieşît nu.
- Băi băieti! Ş-o ieşît cum o vrut bălaia? Ţţţţ. Hai noroc.
- Noroc. Da Ponta o dat-o-n cremenal. Ş-o făcut-o inculpată. Da nici demoazela nu s-o lasat. O scos la fix o hîrtii cî cicî pesedeii ar fi cerut parali ca sî nu votezî. Cî-s ş-aiştea ai dracului.
- Şî ceia potrocalii ci zîc?
- Cî nu sî putea. Cî pacat cî nu sî putea sî sî mai bage odatî la vot pensia. Cî s-a fi făcut un precedent, tatică. Şî cî ar fi curs cuntistăţîi la toate cellelate legili lor mostrofloşiti. Ş-a fi haos, vai di mama noastrî, mai mari dicît îi.
- Ia, că o intrat Băsescu. Sî vezi ci li faci. Hă hă hă.
- Dom preşedinti, ţînă-l Dumnezău, o vorghit mult ca sî pricepem cî el ni vre binili, da nu poati di hoţii iştia. Cî toţi ari facultăţi, îs securişti, moguli di ceia, ingineri şî doctori.Şî el saracu nu-i poate dovedi. Na.
- Acu, ci ni facim?
- Io aşa văd: cînd or veni americanii sau nemţii sî ni ardî nişti pari pe schinari, iac-atunci om pricepi şî noi cum stă trebuşoara cu democraţia. Numa cî, io cred cî pînî nu ne-or stoarci di tăt, n-or sî vinî.
- Da, aşa cî zîc şî io, ca dom preşedinti. Sî ni mai împrumutăm oleacă, cî dor n-om trăi cît veacu. Hai noroc.
- Şî, orcum, în doi ani vini furtuna ceia solară di ni lasă pi tăţî cu ochii-n soari şi pi bănci cu datoriili neplătiti. O dat la sienen. Na. Sî trăieşti, băi fraţiculi.

luni, septembrie 20, 2010

CAPRA RÎIOASĂ, TOT CU COADA-N SUS

Capra Tatoiu se bagă-n seamă la două-trei televiziuni pe seară, scobindu-se-n nas.
Capra sindicală CNSRL nu se înţelege nici cu capra BNS, nici cu capra Cartel Alfa. Iar e grevă generală.:)))))))
Capra Anderson nu şi-a arătat ţîţele fleoşcăite pentru 1100 de euro de persoană idioată autohtonă.
Capra de Boc nu vrea să dea socoteală. Care socoteală? Are?
Capra anonimă dă Bucale s-a aruncat cu pianu-n Dîmboviţa rupîndu-şi noada curului.
Capra Anastase fură voturi în Parlamentul românilor ca să ne dea pensie la 65 de ani.
Capra Moculescu împarte acelaşi apartament cu capra Nikita. Dar nu-i place.
Capra de Cernea înfiinţează partidul "Albă ca Zăpada". După ce a fost exclus de la ecologişti.

sâmbătă, septembrie 18, 2010

GUVERNUL NU CREDE ÎN LACRIMI


N-aş fi vrut s-ajung să văd un bărbat de 82 de ani plîngînd de disperare că distrugătorul B 2 l-a lăsat cu un salariu de 1 leu.
N-aş fi vrut s-ajung să văd un artist român cu lacrimi în ochi, după ce a pus pe picioare un teatru pentru tineret.
N-aş fi vrut să văd un om cu atîta durere în suflet, după ce a servit arta românească peste cinci decenii.
Dar cui îi pasă ce nu vreau eu.
Sau ce n-ar vrea actorul Ion Lucian.

vineri, septembrie 17, 2010

TRADIŢII ROMÂNEŞTI CONTEMPORANE


E drept că rugina de pe tabla pe care e lipit a pătruns prin hîrtia afişului. E drept că şi atmosfera umedă a staţiunii Slănic Moldova a contribuit la deteriorarea posterului. E drept că doar o asociaţie purtînd numele necuratului s-ar fi putut gîndi să efectueze un turneu de colinde. Şi încă unul naţional.

joi, septembrie 16, 2010

LUAŢI AMINTE, PĂCĂTOŞILOR

Semne rele:

- West nile a mai făcut o victimă.
- În Bacău, un australian din trupele ONU a căzut cu tot cu balcon (sursa: http://www.contrasens.com)
- Vîntu e liber să bată. Apa-n piuă.
- Cad tavanele în mall-uri.
- Preşedintele e la Bruxelles. Foarte supărat.
- Liberalii şi-au făcut guvern în umbră.
- Care apucă, trage la şaibă pînă la 65 de ani.
- Maria Vlas dă interviuri instructive din pîrnaie.

miercuri, septembrie 15, 2010

NEMERNICILOR, ÎMI PARE BINE CĂ EXISTAŢI

Chiar dacă Ponta ar avea coaie,
chiar dacă Voiculescu n-ar fi fost securist,
chiar dacă Băse ar fi curat ca lacrima,
chiar dacă Iliescu ar fi credincios,
chiar dacă Antonescu ar fi sforţos,
chiar dacă Vîntu ar fi cinstit,
chiar dacă Boc ar fi înalt şi deştept,
chiar dacă Adelina lui Vîrciu, Bianca lui Bote, Bote însuşi, ar fi nişte valori,
chiar dacă Badea ar fi normal,
chiar dacă Ciutacu, Firea, Pora, Turcescu, Naşu, ar fi deontologi,
chiar dacă Iaru, Cărtărescu, Pleşu, n-ar fi intelectuali,
mă bucur că toate aceste făpturi, şi încă multe altele, există, vorbesc, sper că ştiu să folosească apa şi săpunul. Ba chiar şi aragazul sau internetul.
Neamul nostru e încă viu. Ce-am fost şi ce-am ajuns.
Trăiască România nemuritoare.
Ura, ura, ura.

NEMERNICILOR, ÎMI PARE BINE CĂ EXISTAŢI

Chiar dacă Ponta ar avea coaie,
chiar dacă Voiculescu n-ar fi fost securist,
chiar dacă Băse ar fi curat ca lacrima,
chiar dacă Iliescu ar fi credincios,
chiar dacă Antonescu ar fi sforţos,
chiar dacă Vîntu ar fi cinstit,
chiar dacă Boc ar fi înalt şi deştept,
chiar dacă Adelina lui Vîrciu, Bianca lui Bote, Bote însuşi, ar fi nişte valori,
chiar dacă Badea ar fi normal,
chiar dacă Ciutacu, Firea, Pora, Turcescu, Naşu, ar fi deontologi,
chiar dacă Iaru, Cărtărescu, Pleşu, n-ar fi intelectuali,
mă bucur că toate aceste făpturi, şi încă multe altele, există.
Neamul nostru e încă viu. Ce-am fost şi ce-am ajuns.
Trăiască România nemuritoare.
Ura, ura, ura.

marți, septembrie 14, 2010

OCHIŢI ŞI TRAGEŢI

M-au dezamăgit mult oamenii la care-am ţinut şi iubitele pe care le-am iubit. După ce am aderat la partidul comunist, (al cărui statut merită citit şi acum, că-i ca Biblia de corect), am fost la o singură şedinţă. Unde s-a nimerit că se întîmpla o nedreptate. Şi am fost singurul care a votat împotrivă ca un om să fie pedepsit pentru motivul că era mai deştept, mai competent decît şeful nostru. La şedinţe nu m-am mai dus. Deşi eram membru cu carnet, dar nu mai figuram pe convocator. Ca să nu le stric comuniştilor lăbăreala.
Apoi, în 89, m-am repezit la revoluţie. Ca să fiu dezamăgit încă o dată.
Ar trebui să-mi cer iertare, la fiul meu şi la toţi, pentru ce-a ieşit. Eu pe mine, mai greu să mă iert.
Am vrut, ca mulţi alţii, să schimb lumea. Să fac din ţara asta cel mai minunat loc de pe pămînt, animat de roată, deal, inimă. N-am putut. Nici ăia de i-am tot votat, n-au fost în stare.
Iubitele pe care le-am iubit sunt acum sunt nişte grase măritate cu alţii. Au copii care sunt emo, sau manelişti, ori cocălari sau piţi, după gen. Cu o singură excepţie. Nu spui care.
Nu-mi pare rău că m-au dezamăgit. Nu poţi să ai totul în viaţă.
Admit că, dacă eu am dat chix de multe ori, crezînd în oameni, am dezamăgit pe mulţi alţii.
Şi zic pardon.
Dar ca un şef de Românie pe care l-am votat, să gireze hăhăind distrugerea propriului său popor, aici nu mai am nici o scuză. Vinovat pe vecie.
Dulce ca mierea e glonţul patriei.
Ochiţi şi trageţi.



joi, septembrie 09, 2010

MUIE ŞI CIRC

La Circ...
Un accident banal —
Un acrobat,
Un salt mortal
Si...
Acrobatul nu s-a mai sculat...
Alamurile din orchestra au tacut,
Iar clovnii din arena au tipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Ca poate fi si-un accident adevarat
Si-a fluierat...

(Ion Minulescu - Ultima oră)

Declaraţii profetice ale marilor arestaţi, rînjind printre cătuşe:

"Să nu închinaţi Realitatea nimănui!" - S.O.Vântu
"Barabas liber, Hristos pe cruce! Hotii liberi, Becali in arest!" - Gigi Becali
"N-am avut nici o emoţie că voi fi arestat" - Dinu Patriciu
"Nu aştept prea multe, nu vedeţi că totu-i politic? Ce dracu'!" - Căşuneanu

“Nu lupt doar pentru dreptul meu, ci pentru al tuturor” - Gregorian Bivolaru
"Nu am mers la DNA nici ca martor nici ca acuzat. Vreau să fac o emisiune cu dl. Morar şi ăsta este motivul. Restul sunt nişte tîmpenii!" - Dan Diaconescu

Toţi, nişte derbedei. Liberi, mai devreme sau mai tîrziu. Boborul primeşte circ. Şi pîine mai mică. Dar muie, cît cuprinde.

În acest timp, asistenta arestată de la Spitalul Giuleşti nu a făcut declaraţii.

marți, septembrie 07, 2010

Îngerul Traian

Băsescu: "Nu situaţia ţării e dramatică, ci a fondului de pensii. Ticăloşii care au cumpărat voturi ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă".

Mai zi ceva.
Eu nu pot.
Deoarece am rămas bouche bee.

vineri, septembrie 03, 2010

CU NODU-N GÎT

Am primit pe mail remember-ul de mai jos. Nu-i de weekend, că e al naibii de trist. Mai ales după remanierea de ieri.

Romanii
Au fãcut pod peste Dunãre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord fãcând drum imperial, drum de piatrã. Între 6 şi 10 metri lãţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatrã spartã mãrunt, pietriş sau nisip cu grãunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care sã ţinã drumul strâns, rigole ca sã se scurgã apa. Inginerii prospectau terenul în faţã. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai douã zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalãu. 450 km. În doi ani. Apoi au fãcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfã sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au fãcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie.... Ei au stat aici 160 de ani. Nouã ne-au mai trebuit 1.600 de ani sã facem încã pe atât.
Nemţii
6.800 de kilometri s-au fãcut în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate mãsurãtorile topo şi hãrţile s-au fãcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare datã, la fiecare verificare, cotele din hãrţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!
Românii
Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tãiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile dupã, drumul s-a prãbuşit. A alunecat terenul. Şi acum se lucreazã la el, iar firma care l-a fãcut se obligã sã plãteascã refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligã şi ei sã-i mai taie o datã panglica, pe 1 Decembrie. Pânã atunci avem timp sã vã spunem şi povestea incredibilã a acestui rateu tipic românesc. Şi încã ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au fãcut drumurile când au cucerit Dacia. Le-au fãcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Pânã când au venit buldozerele lui Berceanu.

joi, septembrie 02, 2010

CARE PE CARE

Două fete cucuiete şi-au disputat prioritatea la intersecţia străzii George Bacovia cu str. Păcii, azi, în jurul orei 13.30. Şi s-au pocnit, dar nu prea tare. În schimb, una dintre maşinile antrenate în conflict a ricoşat şi a lovit puternic Roverul primarului Viorel Ilie din Moineşti. Impactul a deformat puntea din spate a suvului. Roţile stăteau ca ochii lui Băse, fiecare în altă direcţie.
Întors la maşină, edilul s-a grăbit să anunţe evenimentul la 112, ocazie cu care a aflat că una din maşinile agresoare era condusă de o moineşteancă, iar cealaltă de către o angajată la Direcţia Apelor. Ambele şoferiţe aveau copii în maşină şi amîndouă erau vechi cunoştinţe de-ale primarului.
CASCO să trăiască!

DA, DAR DÎNSUL NU ARE!


În seria bancurilor epocale cu Radio Erevan se înscrie, fără îndoială, unul la care ne cutremuram de rîs, deşi era de plîns. De plîns, pentru că spulbera cu cinism speranţa că vom scăpa de preşedintele de atunci al României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Întrebare:
- Este adevărat că se poate muri de cancer la gît?
Răspuns:
- După ce ne-am consultat cu specialiştii noştri în materie, vă putem răspunde: Da. Se poate.
Dar Dînsul nu are!

Am văzut cu neţărmurită uimire cît de ticăloase sunt televiziunile ostile actualului preşedinte, domnul Traian Băsescu. După ce l-au arătat poporului cu două echimoze pe parietalul drept, au provocat o dezbatere la care au participat tot felul de aşazişi specialişti, care au insinuat ba că şeful ar fi bolnav, ba că s-ar fi caftit din nou cu oarecine, ba că, blasfemie!, ar fi şpriţuit şi s-ar fi lovit de chivetă.
Păi, băi deştepţilor ce sunteţi voi tonomatele naibii şi ţigănci împuţite, credeţi că ne mai păcăliţi ca cu pixelu albastru? Adică noi om fi proştii proştilor ca să nu ne dăm seama că aţi făcut echimozele lu dom preşedinte cu fotoşopu?
Ia băgaţi-vă minţile-n cap că dacă vă fute dom preşedinte nişte fotoşoape peste bot, nici mămicile voastre n-o să mai ştie cine sunteţi!

miercuri, septembrie 01, 2010

Kandírozott gyümölcs

Fructe confiate. Caise, cantalup, zmeură, cireşe, vreo cinşpe feluri de fructe trase-n zahăr candel. 8 lei suta de grame. 80 de lei kila!
La Tîrgul de Toamnă de la Bacău, Camera de comerţ şi-a invitat omoloaga din ţara vecină şi pretină să-şi prezinte produsele. Foarte frumos, n-am ce zice. Tot felul de bunătăţi, să-ţi lase gura apă. Da megbabonázott de scump.
Un vizitator cu balele-n brîu zice că ungurii au confundat România cu Germania. Eu zic că nu.
Vînzătorul honved pricepe româneşte şi rîde pe sub mustaţă:
Ce, domnu, eşti scump? Luaţi, este dulce şi bun. La noi astea meninca copii. Sanatos, natural, ecologic.
Cu accent pe prima silabă. Ca să ne-nveţe minte.