Părerea lui Dimitrie despre vînturatul murăturilor în balcon

Ne este cunoscută pasiunea lui Dimitrie pentru poezie.
Auzind că dl. Iohannis e plecat în străinătate şi aflînd unde anume,lui Dimitrie îi veniră pe neaşteptate în gînd următoarele stihuri:
Iohannis, Iohannis
A plecat pîn-la Paris.
În zadar se chinui Dimitrie (al cărui talent de poet putea fi dovedit cu cele trei diplome de creaţie la Cîntarea României obţinute în anii 70) să mai adauge măcar două versuri ca să-i iasă o strofă.
Nici un cuvînt din puţina lui germană (fraulein, ich liebedich, zusamen, oberlicht, spielen und katze) nu rima cu "belea".
În această situaţie, să recunoaştem, ambarasantă, Dimitrie mai-mai să se-apuce de înjurat. Dar e postul Crăciunului şi-i păcat. Găsi de cuviinţă că-i mai bine s-o cheme pe doamna Catrina, poate-l poate ajuta. Doamna Catrina tocmai pritocea varza din butoiul albastru din balcon şi era destul de nervoasă, deoarece vărsase moare pe jos şi-i îngheţaseră şi mîinile.
- Uite ce-i - spuse Dimitrie. M-am poticnit la nişte rime cu Iohannis. Ştii tu, ăla de la Sibiu care-ţi place ţie de el şi cică scoate ţara din rahat.
- Păi cum ai zis? - răspuse printre dinţi doamna Catrina, luptîndu-se răzbit cu butoiul.
Dimitrie îşi puse ochelarii şi-şi declamă producţiunea.
- Ce prostie! - îl amendă scurt doamna Catrina. Mai bine-i spui frumos în proză: Domnule Klaus, suntem convinşi că eşti în stare să scoţi România din criză. Numai că România nu-i locuită de nemţi! Vezi că încurci ţările, dom primar!
Auzind aceste prostii, Dimitrie se retrase pe fotoliul lui. Puse televizorul pe OTV ca să-i mai treacă dorul de Geoană şi aruncă în scrumieră hîrtia pe care aşternuse nemuritoarele versuri.
În fond, are dreptate doamna Catrina - mormăi el, cu 15 secunde înainte să aţipească. De-aia vîntură românii varza în balcon.
Că nu-s nemţi.

CULTURA GENERALĂ A LUI DIMITRIE

Dimitrie făcuse şcoală bună, cu profesori de temut care, deşi mai altoiau elevii, le băgau în cap tot ce le era necesar în viaţă. Era, aşadar, educat în epoca de tristă amintire, cînd problema era să te scremi să devii un om multilateral dezvoltat. Adică, dacă trebuia să fii rotit de pe funcţia de strungar pe funcţia de primar, să fii capabil să te descurci. Cum ar veni, să ai cultură generală. În această perspectivă, care s-a dovedit un simplu vis, Dimitrie, încă de mic, citise de tot ce-i picase în mînă. Ba, mai mult, şterpelise o grămadă de cărţi de la biblioteca orăşenească, cu scopul de a le citi acasă, deoarece dicţionarele şi enciclopediile nu se puteau împrumuta. Era avid să cumuleze cît mai multe cunoştinţe din cît mai varii domenii şi citea mult, aiunde s-ar fi aflat. Aşa cum îl avertiza taică-su cînd îl prindea noaptea citind cu lanterna aprinsă sub plapumă, lui Dimitrie i se stricase şi vederea, de aceea. Acum, purta ochelari şi părea intelectual. Cu toate astea, cu cît citea mai mult, cu atît îşi dădea seama că e mai prost. De aceea, nu încercase niciodată să candideze nici măcar pentru vreo funcţie amărîtă de consilier local, darămite pentru fotoliul de prim edil.
Asta nu-l împiedica să urmărească pătimaş confruntările intelectuale gen cine ştie cîştigă sau vrei să fii miliardar. Dimitrie participa efectiv şi afectiv la Te pui cu blondele şi, de cele mai multe ori, din fotoliul lui, cîştiga destul de lejer sutele de milioane puse în joc.
Dar iată că veni ziua de azi, cînd, contra a 40 de superbe blonde gata să distrugă mitul prostiei, s-a arătat Honorius Prigoană, fiul celebrului Prigoană, soţul celebrei sale soţii.
Dimitrie a dat răspunsurile la întrebări cu cel puţin cinci secunde mai repede şi decît blondele, şi decît Honorius.
S-a ajuns la 180 de milioane, cînd Honorius şi blondele trebuiau să spună care a fost capitala Persiei. Dimitrie a urlat Persepolis, bă!, de s-a auzit în tot cartierul. Bine, că deşi nu-i pasă nimănui, Dimitrie putea să adauge şi că asta e denumirea grecească a anticului Shiraz, orasul monumentelor istorice, al poetilor si filozofilor, al războinicilor şi regilor, al livezilor, portocalilor, trandafirilor, narciselor şi al pomilor în floare, din sudul Iranului.
Şi, ce să vezi?
Pe panoul cu cele patru variante ajutătoare, dintre care trei greşite, nu figura Persepolis, ci "NICIUNA".
Să nu-ţi bagi picioarele?

EUROPENI, AVEM PREŞEDINTE!

La 1 decembrie 2009, intră în vigoare Tratatul de la Lisabona, după ce, joi, 19 noiembrie, cele 27 de state europene l-au desemnat în unanimitate pe Herman Van Rompuy, fost prim ministru al Belgiei drept Preşedinte al Consiliului European pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Primul preşedinte al Europei Unite s-a născut la 31 octombrie 1947. Van Rompuy este de religie romano-catolică, economist redutabil, membru al ultraselectului Club Bilderberger şi... poet de haiku în limba olandeză.
Este creştin-democrat, are cont pe Facebook şi blog http://www.hermanvanrompuy.be/.
Presedintele Consiliului European are un salariu de 24.000 de euro net şi va controla un buget de aproximativ 50 miliarde de euro si un personal format din 7.000 de functionari, scrie Daily Express. Acesta este cel mai mare corp diplomatic din lume.

O declaraţie a Primului Preşedinte al Europei:

Fiecare ţară ar trebui să iasă victorioasă de la negocieri. O negociere care se termină cu o parte învinsă nu este niciodată o negociere corectă. Eu voi lua în consideraţie interesele şi sensibilităţile tuturor. Chiar dacă unitatea noastră rămâne tăria noastră, diversitatea noastră rămâne bogăţia noastră.

În funcţia de Înalt reprezentant pentru Afaceri Externe a fost aleasă baroneasa Catherine Ashton, englezoaică. Adrian Năstase îl critică pe Băsescu că nu a susţinut candidatura lui Adrian Severin pentru această funcţie.
Adrian Severin, ăla supărat pe viaţă că edilii bucureşteni furnizează locuitorilor apă cu doi atomi de hidrogen...

UNA TARE

Preşedintele Băsescu şi ceilalti candidaţi la presedinţie stăteau într-un bar. Un tip intră şi îl întreabă pe barman:
- Nu-s ăia Basescu, Antonescu, Geoana, Oprescu, Becali, Hunor si Vadim, acolo la masă?
- Da, ei sînt, răspunde barmanul.
Aşa că tipul se duce la si le zice:
- Ce onoare, ce faceţi aici?
- Plănuim sa scoatem ţara din criză, răspunde Băsescu.
- Serios? Şi ce o să se întîmple?
- O să mărim impozitele si, in acelasi timp, dăm afară vreo 500.000 de oameni şi o blondă cu ţîţe mari, zice Băsescu.
Tipul, stupefiat, intreabă:
- O blondă cu ţîţe mari? De ce o blondă cu ţîţe mari?
Băsescu se întoarce spre Geoana, îl bate pe umăr şi zice:
- Vezi, bă deşteptule, ţi-am zis eu că n-o să-i pese nimănui de 500.000 de şomeri!

(Şterpelită fără drepturi de autor de pe http://gserban.wordpress.com)

DIMITRIE COMBATE GRIPA PORCINĂ

Phii, frate! – zise Dimitrie după ce parcurse textul transmis de Ministerul Sănătăţii. Cică să nu intri în contact cu persoanele infectate. Şi să eviţi aglomeraţia. Şi să nu-ţi programezi partide de sex decît cu parteneri care au certificat medical de la spitalul de boli contagioase din localitate. Valabil 24 de ore. Iar prezervativele trebe dezinfectate în spirt.
Bun. Şi cu alegerile, ce facem? Toată populaţia României se poate îmbolnăvi punînd mîna pe ştampila de vot, atinsă în prealabil de un gripat. Să te ţii atunci pandemie!
Păi, măi domnilor de la Minister, de ce mama dracului vă plătim, ai? Ca să beţi cafele şi să staţi pe google? Eu nu zic să nu beţi cafea şi nici să nu staţi pe internet cît vreţi, dar gîndiţi şi voi niţel mai în perspectivă!
Chiar nu luaţi în calcul că în ziua alegerilor, toate sfaturile voastre nu mai au nici o valoare? Că tot poporul se va năpusti ca nebunul spre urne şi n-o să mai ţină nimeni seama de iminenţa transmiterii periculosului microb al gripei porcine?
Păi cum cum să faceţi? E foarte simplu.
De aceea, eu zic să se instituie regula ca fiecare alegător să voteze cu ştampila lui. Fie că vine cu ea de acasă, de la ultimile elecţiuni, fie că i se înmînează de către preşedintele secţiei de votare, împreună cu masca de tifon, pe bază de semnătură de primire. Ştampila va trebui să fie sterilizată şi sigilată în ambalaj de plastic şi va putea fi utilizată atît în turul unu, cît şi în turul doi. Şi la alegerile care urmează. Că-i tot aia.

DIMITRIE NU MAI VREA MUIE

Lui Dimitrie i se pare de vreo douăzeci de ani că ia muie. El îşi explică această părere prin faptul că simte deseori, cel puţin o dată pe zi, că are ceva în gît. Nu poate materializa acel ceva decît printr-o pulă noduroasă pe care puliticieni diverşi i-o bagă cu duşmănie pe gît.
În seara asta, Dimitrie se aşezase în fotoliu ca să vadă marea confruntare. Şi-o gonise pe doamna Catrina la televizorul din dormitor, la serialul chinezesc, ca să poată decide cu cine să voteze familia duminică. Îşi luă şi o ţuică lîngă el, să-i fie mai uşor. Ca să vadă măcar cine-o să-i bage pula-n gît următorii cinci ani. Căci, după ziare sau după televiziuni, nu puteai să te iei. Toţi sunt vînduţi. Cînd acolo, ce să vezi? Geoană şi Băsescu s-au gîlcevit şi Tembeliziunea Română Liberă a anulat confruntarea.
Aşa cum ar fi fost ea, plină de lozinci mincinoase, de răspunsuri în doi peri şi de miştocăreală balcanică. Ca să ştie boborul cît de diştept, de şmecher, de bun de gură e viitorul cap al naţiei, pe Dimitrie l-ar fi lămurit. Şi nu doar pe Dimitrie. Ci şi pe domnul Calapod care fix la ora şapte căsca ochii la televizor, după ce refuzase invitaţia la bere a unui patron căruia-i dăduse dreptul să pună un bener cu „Trăiţi bine?” la intrarea în bloc. Nici domnişoara Clara nu era prea decisă şi aştepta emisiunea, deşi, pentru ea, Antonescu ăsta părea destul de bun. Cît despre doamna Catrina, trebuie să spunem că, în loc de serial, prefera să-l vadă pe Preşedinte, deoarece îi plăcea cum rîde el profund bărbătesc.
Toţi cei care aşteptau marea confruntare, au înghiţit în sec. Şi toţi au fost foarte dezamăgiţi.
Inclusiv Dimitrie, care, după cum îl cunoaştem, a conchis că ăştia ne-o trag dinainte, ca să ne obişnuim cu muia care urmează.
Păcat că n-a avut loc duelul verbal al catindaţilor la Cotroceni. Am fi rîs. Ne-am fi rîs. Că n-au programe. Că niciunul dintre ei habar n-are ce-o să facă, dacă îl va vota pulimea.
Într-un fel, e bine că nu i-am mai văzut mîncînd căcat cu lingura din butoiul plin de speranţa al românilor, dar pre-prezidenţiabilii ne-au demonstrat, prin neprezentare, dacă mai era nevoie, că sunt cei mai răi dintre cei răi.
După ce n-a mai avut loc spectacolul, actorii au ieşit din culise şi au monologat că cît (sic) de frumos s-a negociat şi ce corecţi au fost ei, şi cît de laşi au fost ceilalţi. Care s-au sucit, de corecţi ce sunt, de la 3 la 5 şi de la 5 la 7. Vorbe care faci, interes care porţi.
Apoi a apărut Sassu, penibilul ăla de-i dăm noi salariul, care a explicat de ce e incompetent.
Că e şef la TVR, deşi trebuia schimbat de nu ştiu cînd, că i s-a terminat mandatul. Numa că onor Parlamentul a fost prea ocupat.
Totul e putred, zise Dimitrie şi trase adînc din ţigară.

Obama, Putin, băieţi, daţi cu atomica aici!

DIMITRIE ŞI TEORIA UNIVERSULUI INFINIT

Nu de puţine ori, în legănatul trenului care-l ducea spre noi şi noi delegaţii, lui Dimitrie îi venea chef să se cufunde în consideraţii filozofice. Uite chiar acum, la plecarea din gara Bacău, în timp ce privea cum rămîne în urmă veceul mizerabil din staţie, îşi aminti un precept al cărui autor însă nu-l mai ştia: Într-un spaţiu infinit, nimic nu-i imposibil. Cu alte cuvinte, în Univers, care, după cum se ştie este infinit, orice lucru sau întîmplare, închipuite sau nu, sunt posibile. Măi să fie!
Da, numai că, dacă luăm la puricat formularea asta, logic, într-un spaţiu finit ori totul e imposibil, ori nimic nu-i posibil!
Păi stai niţel, Dimitrie dragă – aşa-şi zicea el sub formă de alint cînd avea aceste dialoguri interioare cu propria inteligenţă – stai, că m-ai ameţit. Vrei să spui că, dacă ai ocazia să nu vieţuieşti în Universul infinit, ci într-un colţişor de lume cum ar fi România, teoria nu se aplică? Şi-n definitiv, cine-i ameţitul ăsta care n–are treabă, de s-a gîndit la asta?
Dimitrie nu-şi răspunse nici la prima, nici la a doua întrebare.
Căsca gura pe geam, urmărind cum se perindă în viteză cîmpii nesfîrşite pline de buruieni, grămezi de gunoaie şi canale de irigaţie uscate. Ia te uită ce dezastru, iar dumitale, Dimitrie dragă, îţi arde de filozofeală!
Atenţionat în acest mod, Dimitrie reveni cu picioarele pe linoleumul compartimentului. El e un cetăţean responsabil şi ar putea deveni chiar model pentru multă lume dacă ar avea mijloacele necesare ca să-şi facă publicitate. Uite, ca domnii ăştia care vor să ajungă preşedinţi de ţară. Toată admiraţia pentru curajul lor de a încerca să schimbe ceva în România. Pentru credinţa lor că într-o ţară, aşa micuţă ca a noastră, e posibil să se întîmple orice, inclusiv ceva în bine. Că doar toţi vor să ne fie mai bine, nu? Aşa cum, n-a existat conducător să nu vrea să-i fie mai bine poporului lui. Ce atîta filozofie? Nu ne trebuie nouă pe criza asta mondială să ne mai gîndim că, într-un spaţiu finit, cum e şi ţărişoara noastră, ori totul e imposibil, ori nimic nu-i posibil!
La fapte, Dimitrie dragă, se îmbărbătă el emoţionat, taman cînd vagonul lui trecea pe lîngă fostul combinat chimic de la Mărăşeşti din care n-au mai rămas decît nişte schelete de beton, aidoma celor de la Hiroşima după bombardamentul atomic.

PUNCTUL G DUPĂ DIMITRIE

Exact acu zece ani, Dimitrie fusese în Grecia şi intrase într-o cofetărie. Era undeva prin Atena, n-are importanţă. Da parcă, totuşi, cartierul se numeşte Placa. Citise lista cu denumiri complet necunoscute şi ceruse ceva. Ospătara, sau cum i-o fi zicînd pe greceşte, îi adusese acel ceva. Ei bine, acel ceva, era aşa de dulce, de aromat şi se topea atît de uşor în gură, încît lui Dimitrie îi păru foarte rău cînd, după vreo jumătate de oră îi dispăru şi ultima moleculă din minunatul acel ceva din cavitatea bucală. Dar, în momentul acela, în timp ce savura acel moment, şi admira mersul unduios al ospătăriţei, îl lovi cu viteza săgeţii albastre, un gînd.
A dracului viaţă (aşa începea gîndul), sunt însurat de atîta amar de ani cu doamna Catrina asta şi nici n-am fost în stare să dau de punctul ei G!
Aici trebuie precizat că Dimitrie se credea expert în psiho-morfologia feminină şi că, pentru el, comportamentul sexului opus era clar determinat de nevoile trupului. Printre acestea, adică găteala – unde intrau hainele, făcutul unghiilor, lenjeria intimă, fardurile, smulsul sprîncenelor, coafatul, etc. – Dimitrie era convins că sexul avea o uriaşă influenţă. Şi că, fără toate acestea nici o femeie nu poate trăi.
Cu viteza acelui tren aşa-zis rapid îl lovi gîndul acela. Şi nu numai că-l răni adînc, dar afurisitul de gînd nici că-l mai părăsi apoi, deşi la revenirea în patrie, pe Dimitrie îl întîmpină o frumoasă dimineaţă de octombrie, cu minunatele ei culori şi, în plus, chiar cînd forma codul de intrare în bloc, dădu cu privirea de domnişoara Clara care se oprise să vorbească la mobil în capătul aleii.
Cu ochii la ea, Dimitrie formă de trei, poate de patru ori codul pe care-l putea nimeri şi noaptea pe cel mai al dracului întuneric. D-apoi acum, cînd era în plină zi, o superbă zi de octombrie.
...Păi da, punctul G era cheia satisfacţiei sexuale, însă şmecheria e să-l găseşti. Căci orice femeie îl are, numai că fiecare în alt loc. Aşa cică.
Nici la a cincea încercare a lui Dimitrie uşa nu se deschise. Din simplul motiv că, în timp ce Dimitrie se delecta cu dulciuri greceşti, nenorocitul de Calapod, în calitatea lui de şef de scară, contactase o firmă specializată care, cu şpaga de rigoare, schimbase interfonul.
Iar codul apartamentului lui Dimitrie era acum GGG.
Ce iute mai trec anii!

TEORIA TURMEI DE BIVOLI DE LA RADA

Turma de bivoli se deplasează întotdeauna cu viteza celui mai încet bivol din turmă. Când turma este vânată, de obicei este ucis cel mai slab şi mai din urmă bivol. Această selecţie naturală este benefică turmei ca întreg, pentru că prin eliminarea celor mai slabi membri se imbunătăţesc viteza şi sănătatea turmei.

Cam în acelaşi mod, creierul uman poate opera doar atât de repede cât îi permite cea mai slabă celulă. Consumul de alcool, după cum se ştie, omoară celulele creierului, dar în mod normal prima dată omoară celulele cele mai slabe. În acest mod, consumul regulat de bere distruge cele mai slabe celule cerebrale, făcând creierul o maşină mult mai rapidă şi mai eficientă. Acesta este si motivul pentru care întotdeauna te simţi mai deştept după câteva beri!



P
Protejeaza mediul! Tipareste acest mesaj doar daca este absolut necesar ...

NU MAI AM NIMIC DE SPUS

Furaţi imagini cît aveţi nevoie. E la liber.

N-AM FUMAT ÎN UŞA BISERICII

Am fost. Se făcuse noapte. Nu ştiam unde-i locul, dar am nimerit.
Cînd traversam strada Icoanei, o maşină a încetinit şi şoferul mi-a spus bună seara. Voia să ştie dacă Maestrul va fi mîine tot aici. Da, va fi tot aici.
În curte nu era multă lume, dar veneau şi plecau umbre. Intrau, se închinau, stăteau puţin, a te reculege se spune, apoi plecau. Aveau mers trist, de parcă n-ar fi vrut să-l părăsească.
A intrat şi-am făcut cruce de trei ori. Alţii făceau o singură dată cruce. M-am apropiat să-l văd şi mi-a fost teamă. M-am uitat la coşciug. Frumos, din lemn scump, lucios. El era învelit pînă la piept în mătase albă. Nu-mi amintesc să-i fi văzut mîinile. Ar fi trebuit să fie încrucişate pe piept, cu o iconiţă între degete. Aproape aş jura că nu i-am văzut mîinile. Poate erau acoperite, să nu se vadă că n-avea amprente. El însuşi este o uriaşă amprentă cu vocea, cu gestul, cu zîmbetul lui.
În schimb m-am uitat mult la faţa lui. Cred, adică, nu-s deloc sigur, că era faţa lui. Nu semăna de loc. Faţa lui nu mai avea riduri, pielea era netedă. De ceară. Fără expresie.
Iar în biserică era linişte, ca la mort. Un tip filma cu o cameră pe umăr pe care scria Realitatea. Imortaliza Irealitatea: Dinică în sicriu şi eu aprinzînd o lumînare la căpătîiul lui.
Imposibil.
Am ieşit revoltat. Cum ne pot minţi ăştia cu televiziunile lor! Cel de pe catafalc nu putea să fie Dinică.
Dinică nu poate să moară.
Maestrul va fi mîine tot aici. Şi mîine şi poimîine şi mereu.

GONG DE FINAL

Doamna Moarte-fără-de-moarte ne-a amintit că, orice-am face, vine clipa să-i aparţinem.
Mi-a ieşit fraza asta stupidă, aşa cum tîmpe şi fără sens mi se par acum toate cuvintele pe care le-aş putea înşira despre Maestrul Dinică. Electrizantul, sensibilul, durul, strălucitorul, vagabondul vieţii sale, romanticul care a cîntat şi nopţi şi zile, a murit banal, ca orice om, într-un stop cardiac. Într-o linişte cumplită.
Eu mi-l păstrez, de drag ce îmi e, într-un stop cadru pe care l-am surprins cu cîteva luni în urmă. Şi, de amar ce am că nu i-am onorat invitaţia de a mai sta de vorbă, dacă i-ar folosi, m-aş duce în locul lui, acolo unde e, dacă tot mă obligă Doamna Moarte-fără-de-moarte să vă spun că l-a luat pe Domnul Dinică de braţ şi-a plecat cu el încolo, pe aleea plină de flori şi fără întoarcere.
Îl rog pe Dumnezeu să-i dea Maestrului măcar atîta lumină cîtă bucurie şi speranţă ne-a dat Artistul.

DIMITRIE PĂTRUNDE ÎN SECTORUL TREI

Iar se pregăteşte Dimitrie de plecare în delegaţie. Tre s-ajungă mîine în Capitală. În Capitala României. În Micul Paris. Ba, mai mult, şi-a rezervat on line o cameră la un hotel de pe strada Hagiului, în sectorul trei. Taman în sectorul lui don prim ministru Necoiţă. Dimitrie are emoţii mari, că e prima oară cînd o să intre pe teritoriul administrat în mod direct de un prim ministru. Păi ce? E puţin lucru? Ce-o fi acolo, acum, cînd primarul de sector e ditamai premier? Or mai fi străzi, or mai fi magazine? O mai fi existînd hotelul respectiv? Mai circulă maşini? O mai fi oxigen pentru pulime? Dar curent electric, o mai fi fiind? Dimitrie parcă vede că aceste întrebări îl vor chinui toată noaptea, ba, mai mult, o să-i sperie somnul. Iar el, mîine, are o zi a naibii de grea.
Personal, cred că ar fi momentul potrivit să sune cineva la Dimitrie şi să-i spună că n-are de ce să-şi facă griji. Sectorul trei al Capitalei e, acum, cel mai tare sector din Bucureşti. Maidanezii, gunoaiele, gropile şi cerşetorii din zonă s-au cărăbănit în piaţa Victoriei, odată cu noul prim ministru. Iar cartierul e curat şi liniştit. Şi doarme. Ca toată naţia.
Aerul are acolo patru atomi de oxigen şi trei de azot, ca să nu-ţi crape pleura guvidă de presiunea emoţiei că calci (!) pe un tărîm de legendă: sectorul primului ministru.
Dimitrie e acum tolănit în pat şi are chef să se mediteze la glezna domnişoarei Clara, scîrboasa aia care sigur votează cu Crin. Dar nu poate de grija zilei de mîine, cînd va fi în Capitală. Şi n-o să adoarmă. Şi o să fie obosit. De fapt, e deja e obosit.
Oricum nu poate schimba nimic.

VEDETE LA PRETURI DE CRIZĂ

Se apropie sărbătorile şi urmează marile petreceri ale anului la care tradiţia cere, dacă te respecţi, să inviţi o vedetă, două. Ce te faci însă că se-ascute al naibii criza şi leii-s tot mai anemici.
În showbiz, preţurile s-au adaptat. Mai jos, aveţi ceva repere, dar nu vă bucuraţi prea tare, deoarece, la preţurile care cuprind şi comisioanele impresarilor, trebuie să mai adăugaţi transportul, cazarea şi masa artistului. Petrecere frumoasă:))))))



Tudor Gheorghe
Pret nou: 3000 Euro
Pret vechi: 3500 Euro

Loredana si Agurida
Pret nou: 10000 Euro
Pret vechi: 12000 Euro

Mihai Margineanu
Pret nou: 1900 Euro
Pret vechi: 2300 Euro

Pavel Stratan
Pret nou: 3000 Euro
Pret vechi: 3800 Euro


Cleopatra Stratan
Pret nou: 3000 Euro
Pret vechi: 3200 Euro

Fanfara 10 Prajini
Pret nou: 2000 Euro
Pret vechi: 2200 Euro

Fara Zahar
Pret nou: 1000 Euro
Pret vechi: 1200 Euro

Horia Brenciu si Orchestra
Pret nou: 7000 Euro
Pret vechi: 7500 Euro

Amadeus
Pret nou: 2100 Euro
Pret vechi: 2400 Euro

Cassa Loco
Pret nou: 1900 Euro
Pret vechi: 2100 Euro

Holograf
Pret nou: 7800 Euro
Pret vechi: 8200 Euro


Directia 5
Pret nou: 3900 Euro
Pret vechi: 4200 Euro

Bere Gratis
Pret nou: 1800 Euro
Pret vechi: 2000 Euro

Animal X
Pret nou: 1700 Euro
Pret vechi: 1900 Euro

Anastasia Lazariuc
Pret nou: 1400 Euro
Pret vechi: 1500 Euro


Corina Chiriac
Pret nou: 1100 Euro
Pret vechi: 1200 Euro

Marcel Pavel
Pret nou: 2900 Euro
Pret vechi: 3200 Euro

Ovidiu Komornic
Pret nou: 3700 Euro
Pret vechi: 3800 Euro

Mirabela Dauer
Pret nou: 1900 Euro
Pret vechi: 2000 Euro

Alexandru Arsinel
Pret nou: 800 Euro
Pret vechi: 1000 Euro

Stela Popescu
Pret nou: 800 Euro
Pret vechi: 1000 Euro

Doru Octavian Dumitru
Pret nou: 1200 Euro
Pret vechi: 1400 Euro

ELENA UDREA NU-L IUBEŞTE PE DIMITRIE

E greu să fii lucid în faţa disperării.
De aceea, Dimitrie e de partea Elenei, oricine-ar fi ea. În locul ei, orice femeie îndrăgostită, inclusiv domnişoara Clara, ar fi făcut la fel. Ar fi sunat în direct la emisiunea lui Turcescu şi ar fi luat apărarea iubitului ei. I-ar fi certat amarnic pe toţi nemernicii care-l atacă tocmai acum, cînd are nevoie de mai multă susţinere, caci doreşte un nou mandat. Şi Elena ştie că noul mandat va fi cadoul lui pentru ea.
Da, i-ar fi certat în direct şi n-ar fi recunoscut că e ea, Elena Udrea, ministrul turismului. Ar fi zis că nu e ea. Că e cu totul altcineva. O admiratoare anonimă care preferă să nu-şi decline identitatea.
Dimitrie e convins că domnişoara Clara ar fi procedat la fel, dacă el ar fi fost preşedintele României,iar domnişoara Clara ar fi fost iubita lui. Doar că, domnişoara Clara şi-ar fi pus mai întîi un cîrlig de rufe pe nas şi o batistă pe gură, ca să nu-i mai sune şepeleagă vocea şi după aia ar fi sunat la Turcescu.
Pentru cine ţine cu preşedintele, Elena Udrea nu e ea.
Şi apoi, el e Dimitrie, iar domnişoara Clara naiba ştie unde e şi pe cine iubeşte.

MAI AMĂRÎT DECÎT ERAM

M-am amărît mai rău decît sunt sîmbăta, c-aşa sunt eu sîmbăta, amărît, cînd l-am văzut pe Mircea ridicînd braţele a neputinţă. Că Mircea nu-i oarecine, e Poetul, e Revoluţionarul, e omul fără angoase şi omul cu umor mereu inedit, omul fără ranchiună, e, cum ar veni, esenţă de român d-ăla care primeşte loviturile destinului fără de patimă, zicînd asta e, sine ira et studio, cum ar zice prietenul lui, Tănase.
S-a nimerit să vină preşedintele în localitatea Cetate, unde poetul s-a făcut ţăran. Şi a ţinut un discurs incendiar, lacrimogen, că cum plîngea el cînd se ridica tricolorul pe catarg.
Iar Poetul, proprietar şi gazdă, s-a gîndit să-şi invite preşedintele la masă, c-aşa-i frumos la români. Şi a urcat pe scenă să-i facă invitaţia. Preşedintele, care se vede comandant suprem pe nava România şi-şi ţine ferm mîna pe cîrmă, nu i-a permis să vorbească. Dar nici nu l-a privit. De parcă nu era. Că, cică să vorbească la televizor!
Poetul a ridicat mîinile şi le-a lăsat să cadă pe lîngă corp, ca şi cînd i-ar fi fost tăiate.
"Răutatea condensată în 45 de kile de om", a conchis Dinescu, obişnuit cu cenzura.
Disperat tare, marinelul, de nu mai ştie de glumă.
Nasol de noi, dacă măscăriciul plînge.

CONFESIUNEA DOAMNEI CATRINA CĂTRE PRIETENA EI, TEODOSIA

Mă rog dragă de Dimitrie ăsta al meu să se lase naibii de fumat că-i o groază de bani şi hrăpcheşte dimineaţa de sparge chiveta şi nu mai e-n stare să urce trei trepte fără să gîfîie ca oala minune ce să-i mai cer să fie şi el bun cu mine vorba aia ştii tu că seara cască gura la tîmpeniile alea de la televizor pîn-adoarme-n fotoliu de tre să-i dau io ciorapii jos şi să-l car în pat ce iniţiativă să mai aibă săracu a-mbătrînit şi el şi nici io nu mai am treij de ani da de l-ar ţine dumnezeu că el aduce bani în casă şi cînd văd factura la gaz îmi vine să-i dau factorului cu tigaia-n cap da ce vina are el buna cafea ce-i novabrasilia ce mi-am mai dorit să văd Brazilia asta că-i veselă şi are festivaluri da ce-am văzut eu în viaţa asta decît parchetu gresia şi rufele numa vorbe-n gura lu Dimitrie vraja mării-n dosu gării că mă duce-n Grecia, că Franţa, că Veneţia da după cununie s-a-nmuiat s-a luat cu una cu alta l-a apucat scrisu că cică are el ceva de spus omenirii că-i de datoria lui să lase în urmă o carte ceva important de parcă fără el omenirea s-ar duce dracului da ce a publicat ceva nimic da el tot dă seama după aia a venit şi Bartolomeu doamne că frumuşel mai era ca un înger de se oprea lumea pe stradă să-l scuipe de deochi şi-acu ce-a ajuns divorţat şi şomer da-i băiatu lui Dimitrie şi io nu-i pot zice nimic că sare să-şi apere odrasla şi tu mă-ntrebi dragă de orgasme că tu eşti tînără şi te mai bucuri la pat da io am şi uitat cum e da pe bune ia mai pune o linguriţă de zahăr că la diabet ha ha merge n-aş mai ajunge ziua de mîine că iar mă-ntreabă domnu Calapod de întreţinere .

N-AVEŢI UN FURAZOLIDON PENTRU DIMITRIE?

N-are rost să vă răpesc timpul cu miile, poate zecile sau chiar sutele de mii de gînduri care-i treceau fulgerător prin minte lui Dimitrie mai ales acum cînd e oficial că din ianuarie o să ieşim cu bîtele pe strasse să facem rost de ceva haleu.
Ba că n-or să-i ajungă banii pentru ţigări, ba că porcii ăştia de politicieni n-au decît grija lor, ba că America iese din criză dar România, nu, ba că iar s-a luat Calapod de el c-a trîntit uşa de la intrare, ba că două frumoase tinere din Buzău care se drogau au fost violate în grup de un şofer de taxi, ba că alegerile vor fi cîştigate de cel mai mare mincinos.
Aşadar, depresiv cum e şi văzînd că nu primeşte nici un răspuns de la organizatorii concursului de scenarii, Dimitrie a mai scornit o poveste atît de vizuală, încît, dacă ar încăpea pe mîna unui regizor priceput, ar fi, fără îndoială, o capodoperă a genului.

TRAGE APA CA SĂ TRĂIEŞTI BINE
Uşa scorojită unui apartament de bloc.
Un bărbat cu tricou pe care scrie „Să trăiţi bine” o deschide prudent.
Se vede interiorul casei, pereţii igrasioşi, coşcoviţi, un cuier în care atîrnă haine, iar jos, pantofi ponosiţi şi o pereche de adidaşi rupţi în vîrf.
O voce stridentă de femeie se aude: Unde-ai umblat pînă la ora asta, jafule? Nu te mai satură dracu de bere! Copchii n-au ce mînca şi tu, în loc să-ţi cauţi ceva de lucru, stai la băut cu nenorocitu ăla de Traian!
Vedem faţa desfigurată de furie a unei femei de vreo 40 de ani, cu părul în dezordine, fără un dinte.
Bărbatul e calm, bolboroseşte ceva care se termină cu „şomer, femeie!”
Vedem din nou femeia, a cărei faţă se transformă (prin procedeul fade) în faţa lui Traian Băsescu.
Omul trece prin holul îngust şi întunecos, se vede iar tricoul cu „Să trăiţi bine!”. Intră în bucătărie, deschide frigiderul plin cu pînze de păianjen.
Merge spre baia insalubră, dar aude gălăgie într-o cameră. Cei doi copii, fata de 15 ani şi băiatul ceva mai mic, îşi dispută un tricou pe care scrie „Să trăiţi bine”. În planul secund, la televizor, Elena Udrea merge pe bicicletă. La deschiderea uşii, fata împrăştie cu un gest fumul de la ţigara pe care o ascunde la spate. Cînd îşi văd tatăl, amîndoi copii ţipă la el:
Fata: Mi-ai promis că-mi iei calculator şi că mă laşi la mare cu fetele!
Băiatul: Vreau mobil, vreau mobil! Toţi băieţii au mobil!
Şi, în cor: Mi-e foame! Mi-e foame!
În timp ce vorbesc, feţele copiilor se topesc, devenind doi Traian Băsescu.
Omul închide uşa violent şi se aude un schelălăit de cîine, apoi un mîrîit ameninţător. Îl vedem pe Grivei, cu ochii injectaţi de furie. Ochii lui seamănă cu ochii lui Băsescu. Pe măsură ce se face transfocarea inversă, fizionomia cîinelui seamănă din ce în ce mai mult, pînă la identificare cu faţa lui Traian Băsescu.
Omul intră în baie, îşi dă jos tricoul, ia o foarfecă şi decupează inscripţia „Să trăiţi bine”. O aruncă în closet şi trage apa. Bucata de pînză se învîrteşte în şuvoiul de apă şi dispare în canal.

PRIMA NEA

Iaca prima zăpadă din iarna vrajbei noastre. De anul ăsta, 2009. Ieri se anunţa că va fi vreme bună, în încălzire. Totul e pe dos.
Let's die!

DIMITRIE PERSPICACIUL

După cîte gînduri negre îi trec prin minte, nu-i de mirare că Dimitrie e un depresiv. Şi, cu toate astea, pentru cineva dinafară nu este nici o îndoială că Dimitrie şi-a propus să o ducă mai bine. Mai bine pentru el ar însemna să aibă bănuţi exact cît îi trebuie, nimic mai mult. Că el nu şi-a propus să moară bogat. Dar să trăiască decent, da. Ei, dacă ar cîştiga un Oscar pentru scenariu, clar că viaţa lui Dimitrie s-ar schimba radical. Tocmai de-aia, în fiecare zi cînd ajunge acasă, după ce serveşte bucatele ce i le-a pregătit doamna Catrina, (niciodată doamna Catrina n-ar pune sare în mîncare cît i-ar plăcea lui Dimitrie) Dimitrie se refugiază în camera din faţă unde are voie să fumeze şi se apucă de scris. Dumnezeu ştie ce aşterne pe hîrtie Dimitrie, dar este cert că odată şi-o dată, va cîştiga din scris ceea ce n-a avut toată viaţa lui.
În curînd, el va da umanităţii un nou scenariu de film. Uluitor. Bazat pe realităţi palpabile. Implicat profund în mentalitatea românului de rînd, mai exact cel care nu s-ar duce la vot fie că e prea frig, fie că are invitaţi, fie că i-a fătat vaca. Dar acum, la data la care ne referim, situaţia e a naibii de complicată. O să vă daţi seama de ce imediat, dacă o să vă reamintesc că gripa porcină îşi face de cap, leul a luat-o la vale, registrul comerţului a trecut la camera de comerţ, iar candidaţii la prezidenţiale se înjură reciproc, în loc să emită vreo idee care să-l motiveze pe Dimitrie să îmbrace şi el o geacă portocalie, sau roşie sau galbenă.
În timp ce noi dormim ca buştenii, Dimitrie decelează nopţi în şir ce e bine şi ce e rău pentru cetăţenii ţării. Analizează cum, unde şi cînd, dar mai ales de ce şi cui foloseşte această bătălie cotidiană, pe care fiecare dintre noi e nevoit s-o poarte, dacă vrea să supravieţuiască. Inclusiv domnişoara Clara care azi purta pantofiorii cu toc de 12 pentru a se deplasa la chioşcul din colţ ca să-şi cumpere două banane, după cum ea însăşi i-a declarat cînd cobora de la etajul doi.
Iar Dimitrie este convins că va cîştiga premiul pentru scenarii, fie şi doar pentru că e atît de perspicace încît a constatat că pantofiul cu toc de 12 face călcîiul rotund, glezna subţire şi piciorul mai lung.
Lucru care, pentru tînăra generaţie de după revoluţie, este total nesemnificativ.

VAI DI PULA NOASTRĂ

Aflat în misiune ieri pe la patru după amiază, Dimitrie se scărpină prelung sub bască, imediat ce depăşi borna de intrare în Bacău. Pe de o parte, din sute de autobuze se revărsa o maree portocalie să-l aplaude pe Traian în faţă la Decebal. La Hotelul Decebal.
Pe de altă parte, Dimitrie nici nu ştia unde să se mai uite căci, unii lîngă alţii, umăr la umăr, ca într-o nouă Daciadă, de pe stîlpi, panouri, geamuri, ziduri, garduri, de peste tot, îl îndemnau la vot păcălitorii naţiei, cu gogoşile lor. De ce le e frică, nu scapă, Hai România, Învingem împreună, România bunului-simţ dar mai ales moacele zîmbăreţe ale catindaţilor îi provocau lui Dimitrie mîncărimi la epiderma calotei craniene şi nervi la interiorul capului. De-aia se scărpina, că era derutat. Atît de derutat de nici nu mai putea preciza care-o fi apocalipsa potrivită pentru ţărişoara lui dragă: gripa politică sau criza porcină?