sâmbătă, noiembrie 07, 2009

MAI AMĂRÎT DECÎT ERAM



M-am amărît mai rău decît sunt sîmbăta, c-aşa sunt eu sîmbăta, amărît, cînd l-am văzut pe Mircea ridicînd braţele a neputinţă. Că Mircea nu-i oarecine, e Poetul, e Revoluţionarul, e omul fără angoase şi omul cu umor mereu inedit, omul fără ranchiună, e, cum ar veni, esenţă de român d-ăla care primeşte loviturile destinului fără de patimă, zicînd asta e, sine ira et studio, cum ar zice prietenul lui, Tănase.
S-a nimerit să vină preşedintele în localitatea Cetate, unde poetul s-a făcut ţăran. Şi a ţinut un discurs incendiar, lacrimogen, că cum plîngea el cînd se ridica tricolorul pe catarg.
Iar Poetul, proprietar şi gazdă, s-a gîndit să-şi invite preşedintele la masă, c-aşa-i frumos la români. Şi a urcat pe scenă să-i facă invitaţia. Preşedintele, care se vede comandant suprem pe nava România şi-şi ţine ferm mîna pe cîrmă, nu i-a permis să vorbească. Dar nici nu l-a privit. De parcă nu era. Că, cică să vorbească la televizor!
Poetul a ridicat mîinile şi le-a lăsat să cadă pe lîngă corp, ca şi cînd i-ar fi fost tăiate.
"Răutatea condensată în 45 de kile de om", a conchis Dinescu, obişnuit cu cenzura.
Disperat tare, marinelul, de nu mai ştie de glumă.
Nasol de noi, dacă măscăriciul plînge.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Odata, demult, erau prEtini...sys

Anonim spunea...

Se pare ca si pe dumneata domnule Varanus te-a cenzurat d-na avocat Birsan Brindusa de a reusit sa te faca sa scoti de pe blogul dumitale "Ia te uita cine ne apara", asa ca la ce bun toate comentariile astea? Daca si la nivelul asta suntem cenzurati, ce sa ne mai mire cenzura la nivel de Prezidential? Nu e asa ca tine amenintarea cu procesul PENAL? Sau a sters-o dansa cu propriile-i forte? Hai noroc si sanatate! Cu Dumnezeu inaite! caci numai in El mai avem speranta...

Anonim spunea...

riu, ratusca, ramurica, atita val poate sa zica

Trimiteţi un comentariu