ARGELIA LEDERMANN

Acu un minut am vorbit cu prietena mea Argelia Ledermann, elveţianca de origine braziliană, care, din 11 ianuarie 1990 ajută nenorociţii români cu minuni, prin asociaţia pe care şi-a creat-o. ESPOIR ROUMANIE a organizat sute de transporturi de"ajutoare" ( nu vă puteţi imagina cîte miloane de obiecte, cîţi bani, dar, mai ales cîtă grijă, cît suflet, au ajuns la cei în nevoie!), dar a rezolvat cazuri imposibile de sănătate, susţine copiii fără părinţi ai României să urmeze studii şi sprijină contacte culturale. Nimic nu-i este imposibil Argeliei, nici măcar limba română. Casa ei din Yens - un sătuc la cîţiva Km de Lausanne, este permanent plină de români care stau acolo în aşteptare. Pînă intră la vreo operaţie medicală care costă zeci de mii de euro, pînă găsesc ceva de muncă în Suisse, pînă apar analizele, românii din Bacău sunt invitaţii Argeliei. Oameni cu suferinţe de care noi preferăm să nu ştim, fără mîini, cu boli incurabile la noi, consideraţi - în România - handicapaţi sau pierduţi pentru soceitate, şi-au găsit alte vieţi datorită acestei femei

pentru care OMUL chiar semnifică OM.
Cînd am sunat-o să-i spun că mi-e dor de ea, era într-un depozit la ea acolo, în aşteptarea unui camion care urmează să aducă cine ştie ce lucruri a mai adunat ea pentru sinistraţii din judeţul Bacău.
Argelia are peste 70 de ani (n-o să-i convină că spun asta!), dar o energie uriaşă o ţine mereu dreaptă, în acţiune, cu zîmbetul pe buze, a la suisse. Nu se vaită never, nu-i obosită şi nu-i e foame. Nu există pentru ea întrebarea "Ce să fac?". Ea are răspunsuri.
Am ţinut să spun toate astea despre Argelia Ledermann ca să se ştie că, în timp ce noi plecăm în concedii, facem weekend-uri cu grătare şi şpriţuri, ne plîngem de căldură sau de singurătate, undeva, într-un sătuc din Elveţia, o femeie încarcă un camion de ajutoare pentru sinistraţii noştri.